30.3.15

Relația altora

Notă: deși am adoptat o anumită poziție față de sexul unui părtaș, rolurile sunt perfect interschimbabile. Am adoptat poziția anume pentru că se mulează pe un caz concret. 

Stăteam de vorbă recent cu cineva, mândru deținător de relație de durată cu cineva. Cineva ar spune că dacă relația e mai lungă decât perioada de gestație, poate chiar e ceva de capul ei. Mă rog. Frumos, na, ce să zic? Omul a vrut o relație, a făcut pe dracu' în patru(Cine zice că nu poți folosi aceeași placă pentru TOATE?), a mutat munții din loc și i-a adus la picioarele duduii, care cum văzu cât de abil este ipochimenul, i-a și sărit în brațe. Povestea tipică de iubire unde Prince Charming pare(și poate e, eu nu neg) cel mai tare din parcare, iar femeia fatală pare că nu mai rezistă.

E, dar apare o problemă. Deși în multe cazuri, atunci când îți vâri o mască pe mutră, aceasta tinde să devină propria față, la relație e mai greu. Poate la începutul relației îți permiteai să consumi din energie pentru a fi mai romantic decât ești(caz în care romantismul ăsta de fațadă nu e altceva decât un preludiu emoțional), dar la un moment dat poate vrei să te relaxezi. Prea mult ți-ai supt burta, umflat pieptul și ținut respirația lângă ea, sperând să vadă cât de cocoș ești. Prea mult i-ai luat apărarea în cele mai inepte și imbecile scandaluri în care ai fost vârât tot de ea de mai că ți-era și rușine să îi aperi punctul de vedere, la cât de evidentă era hiba ei de logică din momentul ăla.
Prea mult, vrei și tu să fii cum ești tu.

Și acum începe distracția. Lucrurile nu mai merg. Lăsate să evolueze în pur echilibru, relația ta se îndreaptă spre o stare de maximă entropie, care ușor-ușor omoară inhabitanții acestei fatidice ”comuniuni”.
Ce e de făcut? Un lucru ar fi să închei relația, jump ship și aia e. Îți bagi picioarele în tot timpul ăsta petrecut și ajungi înapoi la 0, din nou în căutare, eventual cu o nesiguranță care te va bântui destul de mult timp. Nu există eveniment de durata întinsă care să nu lase nicio sechelă asupra ta.
Altă situație, mult mai frecvent întâlnită este nutrirea de trăiri și sentimente către o persoană care pare că îți înțelege suferința, în timp ce este în plină desfășurare. Poate ai noroc și parcă-parcă și această persoană ar simți ceva.

Și acum urmează piesa de maximă inconsistență logică. ”Nu. Nu voi face nimic, pentru că este într-o relație”. Această remarcă nu pare extraordinar de ineptă și unele persoane ar putea interpreta asta drept un semn de fidelitate față de celălalt părtaș al relației, care se află într-o poziție potențială aparent ingrată. ”Mie nu mi-ar plăcea ca Bulă să se ducă cu alta, așa ca probabil nici Bubulinei nu i-ar plăcea să-i fac asta”. Trecem pe lângă faptul că nimic nu îți interzice asta și, după ce râdem pe sub mustăți la doza de naivitate emisă, acceptăm argumentația asta drept posibil validă. Puerilă, dar validă.

În schimb, următorul argument mi se pare cea mai imbecilă formă de gândire vis-a-vis de o relație. ”Nu voi face nimic cu Bulă. Nici nu mă voi gândi la asta. Pentru că așa cum îi face Bubulinei, așa îmi va face și mie”. Asta este de departe cea mai ucigătoare, nefastă și idioată argumentare a unei asemenea poziții. Cuantificarea nivelului de prostie în ceva fizic ar duce inexorabil la catapultarea noastră din galaxie, acum ocupată de entitatea fizică a imbecilității, materializată, firește, în căcat.
Cum paștele mă-sii poți admite așa ceva drept un argument solid? Adică nu e bine dacă nu se dă cu capul de pământ? Dacă relația e irecuperabilă, nu e în regulă să se salveze ce se poate? E egoist? Merită cineva ceva mai bun? Probabil că nu, încă nu s-a distrus tot ce se putea distruge.

În logică este prezentată o eroare de gândire, numită ”Genetic fallacy”. Aceasta spune că dacă poți demonstra felul în care a apărut o religie, ai demonstrat că religia nu e validă.
Problema este că doar pentru că ai arătat cum a apărut, nu ai demonstrat nimic altceva. Nu ai cum să infirmi că religia e validă. Poate ea e adevărată și a apărut și în contextul unei nevoi. Informația adusă de pe acest argument este deci probabil validă, dar irelevantă.

Așa și aici. Faptul că ai reușit să determini că el nu e fericit în relația actuală(pe care nu o termină tocmai ca să nu îți împroaște reputația cu căcatul ăla de gândire care îi va veni peste cap), nu îți aduce absolut nicio previziune legată de o alta. Da' poate tu ești aia menită, ce îți este atât de incredibil de crezut?

Eu propun ceva și mai bun. Când îl vezi gata de a sări din barcă, ține-te pe poziții așa cum faci acum. Lasă-l să-și rupă gâtul, să se termine, să ajungă la 0, apoi când ești sigură că totul s-a terminat, că el e o epavă și inevitabil o ia de la 0, rămâi unde ești. Nici acum să nu intervii. Fă-l și mai confuz. Să nu mai înțeleagă nimic. Spune-i că de fapt voiai doar să-l ajuți să treacă peste starea de după încetarea relației. Așa te asiguri că omul va fi total altul. Nou-nouț, gata să pornească la un nou drum.
Oricum, lăsând gluma la o parte, poate chiar ar trebui să procedezi așa, să nu te bagi. La naiba, chiar nu pot să concep cum cineva și-ar dori cu adevărat langă sine o persoană cu asemenea gândire vis-a-vis de situația asta.