23.9.14

Darwin Awards: Masaj ieftin





Există trei sfere mari: Bizarul, Prostescul și Amuzantul. Aceste trei mari sfere pot suferi suprapuneri parțiale, formând în stilul diagramelor Euler diverse rezultate. E, dar ce se află la intersecția tuturor celor trei sfere este o comoară.


În exemplul de față avem un nene de vreo 50 de ani din China. Nimic bizar până aici. Lui îi place să se tăvălească zilnic pe scări. În fiecare zi se duce nerăbdător în parc și se dă de-a rostogolul peste vreo 30 de scări. Motivația lui este că, procedând astfel, pune presiune pe anumite puncte, la capătul scărilor așteptându-l un masaj mai bun decât cel oferit până și de cel mai bun maseur.

După ce încheie rolul de butoi, cică se simte eliberat și destressat. Probabil că aici intervine o tulburare obsesiv-compulsivă care se rezolvă numai cu rostogolul.
Dar cică i-a mers. Și nu o face de ieri, de azi, ci o face de 3 ani. Și fără de răni, pentru că stăpânește o tehnică specială.

Mă gândesc totuși că nu ar trebui să fie singurul care să se bucure de roadele masajului său. Cred că există modalități de a încorpora acest masaj pentru a satisface mai mulți oameni deodată. Dar cum?

No comments:

Post a Comment