7.6.14

Hai cu toate


Nimic nu se compară cu o doză mică de patriotism în timpul liber. Dar doar atunci.
Într-adevăr, nimic nu se compară cu sentimentul unic de a fi român. Că ce naiba, locuiești în țara asta pentru că așa ai decis.

Nimic nu se compară cu creșterea bruscă a tensiunii în anticiparea unui eveniment despre care habar n-aveai pana acum câteva ore/zile. Dar, cum ai aflat ca undeva, cândva, un compatriot face ceva care reprezintă țara, hop cu curul de 3 metri să vrei binele părții de care ești.

Nimic nu se compară cu sentimentul triumfător când arăți pe cineva cu degetul că nu e la fel de patriot ca și tine. Că ăla ”nu vrea binele țării”. Desigur, micul șovin pare să  nu aibă habar ce bine i-ar fi făcut  țara lui vreodată, dar dacă are ocazia să o suporte necondiționat, o face.

Nimic nu se compară cu noaptea minții suferită de fanii apăruți ca ciupercile după ploaie. Cei care habar nu au de ce scorul se succede în stilul specific sportului. Cei care atunci când aud de ”tennis” le vine să își dea tricoul jos și să se încalțe în gumarii ”ăia bunii”, să ia sticla de bere și să își antreneze urletul de victorie sau înjurătura de învins.

Voi, patrioții de ocazie, mulțumiți-vă că sunteți români. Vă dați seama cât de complicat ar fi fost să aveți spirit românesc dacă v-ați fi născut altundeva?


A nu se înțelege că am ceva cu patriotismul. Am ceva cu patriotismul necondiționat. Genul ăla de patriotism care nu necesită funcții cognitive superioare.

No comments:

Post a Comment