11.4.14

Nu mă iubește, nu mă iubește

*Avem un destinatar special al acestei postări

Cred că nu e complet străin arhetipul crizatei care nu are nimic în cap, golul fiind umplut de paranoia impulsivă direcționată bietului nenorocit cu care se întâmplă să împartă patul. De aici, acțiuni precum căutatul în buzunare după orice bon incriminator, consultatul agendei telefonice și mesajelor par complet nejustificate. Mai mult, reținerea nenorocitului de a se prezenta singur la raport cu toate astea trebuie interpretată neapărat drept un semn că vrea să ascundă ceva. Că ce naiba
, cine nu ar vrea să pună la picioarele tipuței tot ce are?

Sufletele tari s-au prins de șmecherie, și fiindcă tot suntem în sezonul când brusc ne-am adus aminte că femeile sunt egale cu bărbații(culmea, chiar și mai egale decât bărbații, pentru că ”așa e bine”), gloata de genii de la Sfatul Părinților s-au decis să decodifice acțiunile gorilelor în călduri. Și paranoia merge mână în mână cu interpretarea imbecilă a celor mai banale lucruri, au fost alese 14 comportamente care trădează până și cel mai obscur sentiment.

1. Te saruta pasional si prelung

Nu-i așa, nimic nu e mai bun la un sărut decât durata. Orice altceva e irelevant. Dacă nu-ți ia limba în gură și nu și-o depozitează până când cântă cocoșul, poți deja să pui problema de partaj,

2. Zambeste intotdeauna dupa ce va sarutati

Dacă malacul nu începe să rânjească precum un retardat după ce a simțit atingerea duioasă a buzelor care tocmai au terminat de clempănit un KFC și dacă nu se simte cu totul privilegiat că a experimentat poate unul din cele mai banale chestii, atunci e un porc nesimțit de piatră care nu are ce căuta în aura de grație a ta.


3. Te tine mereu de mana

Fiind un copil mic, probabil nu știe să treacă strada dacă nu e acompaniat de o damă buna. Poate îi e frig. Nu! Nu-ți ține mâna că e o japiță nenorocită care te înșeală. Poate în momentul acela nu vrea să aibă pe copită gingașa transpirație de pe palma ta. Nu! E un misogin! E un golan și îți pierzi timpul cu el.


4. Chiar te asculta cand vorbesti

În principiu, bărbații nu prea ascultă. Unele studii făcute de unii cercetătorii susțin că timpanul e destul de insensibil la bullshit. Așa că imediat ce te lepezi de prostii și începi să spui chestii care chiar au importanță sau farmec, vei vedea cum antenele gherțoiului se aciuează către tine și începe a fi atent.
Dacă deja îți pui problema dacă e atent sau nu, sau dacă te zgâlțâi din toate mădularele de fericire că dihania te ascultă, ar trebui să îți pui serios problema dacă tu asculți pe cineva. Poate tot acel timp liber în care faci pe spionul ca să vezi dacă omul te ascultă sau nu poate fi folosit pentru ceva mai productiv.



5. Te suna sau iti trimite mesaje fara motiv

Pentru că nicio faptă bună nu trece nepedepsită, orice ar face bietul sărman trebuie să treacă prin colimatorul duduii. Suna, nu sună, trimite, nu trimite, orice face e bun de interpretat. Nu e de ajuns ca acum vorbești cu el, trebuie neapărat să știi resorturile intime care i-au guvernat decizia de a te scula din echilibru. Nu se obține numai descompunerea unei chestii emoționale în ceva matematic, ci și o eventuală promisiune că data viitoare nu mai e data viitoare.


6. Sta mereu prin preajma ta


Pentru că femeia e o planetă. Femeia e mare, domn'e! Și bărbatul e și el acolo, un satelit care nu are nicio altă treabă decât să orbiteze în jurul incomensurabilei dame. Dacă cumva bărbatul iese de pe orbită, indiferent de motiv, pe planetă se produce stare de alertă, mareea nu mai e ce-a fost, încep războaie. Cu orice preț, dihania trebuie menținută pe orbită.


7. Adopta subit hobby-urile si interesele tale

Asta spune mai degrabă despre bărbat decât despre femeie. Dacă a ajuns să accepte necondiționat orice obicei, indiferent de la cine vine, înseamnă că nu poate să gândească pentru el. Așa că își merită locul. Sub papuc.


8. Isi sincronizeaza gesturile dupa ale tale

Probabil începând de la scobit în nas și sfârșind la orgasm. Ai de-a face cu oglinda pe picioare, care nu știe ce vrea, dar știe că vrea să fie ca tine. Probabil te flatează că există cineva atât de jos pe scara umană, care nu cunoaște ceva mai exaltant decât ecopraxia.


9. Te priveste adanc in ochi

Când mănânci, câd bei, când dormi, stai liniștită. Porcul înaripat veghează asupra ta cu ochi de sticlă. Dacă nu o face, e porc. Măcar atât să te fi învățat nopțile pierdute bălind în fața calculatorului la Twilight.


10. Isi trece des mana prin par cand vorbeste cu tine

Stai liniștită. Nu e un gest subtil de a-și duce înapoi lățeii rebeli. Tu ești motivul. Orice ține de el e al tău. 
A, vorbeam de părul din cap? A. Da. Perfect de acord.


11. Rade mereu la glumele tale

Ăsta e probabil unul din cele mai ușoare de a vedea starea coloanei vertebrale a individului. Zi-i cea mai prostă glumă a ta(nu ar trebui să-ți fie atât de greu) și uită-te la el cum aproape că pleznește de râs, deși habar n-are de ce. Sau râde de tine. În orice caz, bucură-te că nu plânge.


12. Prietenii lui te adora

Atingând cotele misoginismului și materialismului, chestia asta depinde mai ales de tine.
Iar dacă prietenii lui au început să ”te adora”, bukkake nu e răspunsul la nimic.


13. Te atinge spontan

Nicidecum nu te-a atins din greșeală. Nu. A făcut-o intenționat. Și spontan. Ca și combustia.


14. Iti face cadouri foarte personale, cu o insemnatate aparte 

Fă abstracție că e ziua ta. Chiar nu contează. Nici nu te gândi să dai tu însemnătate unui lucru. Lucrul ăla trebuie să vina la pachet cu o însemnătate a lui, special croită pentru tine. Probabil nu-ți va conveni un ciorap brodat de dânsul, dacă nu e brodat cu filigran.

No comments:

Post a Comment